Articol creat in colaborare cu 
Solvenții uzați apar frecvent în activități precum vopsirea, degresarea pieselor, curățarea echipamentelor, imprimarea, producția de adezivi, prelucrarea metalelor sau întreținerea instalațiilor. După utilizare, aceștia pot conține impurități, uleiuri, rășini, pigmenți, apă, particule solide ori substanțe chimice care le modifică proprietățile și îi transformă în deșeuri ce trebuie gestionate separat.
Tratarea solvenților uzați înseamnă aplicarea unor operațiuni prin care aceștia sunt analizați, separați, purificați, pregătiți pentru valorificare sau direcționați către eliminare, atunci când nu mai pot fi recuperați în condiții sigure. Pentru firmă, această etapă este importantă deoarece un solvent uzat nu trebuie păstrat, amestecat sau predat fără o identificare clară a conținutului său.
De ce solvenții uzați necesită o gestionare atentă?
Mulți solvenți utilizați în activități industriale sau de întreținere pot fi inflamabili, volatili, toxici ori periculoși pentru mediu. După folosire, riscurile pot crește deoarece lichidul nu mai are o compoziție constantă. În același recipient pot ajunge solvent, apă, ulei, resturi de vopsea, substanțe de curățare sau reziduuri de producție.
Acest amestec face dificilă reutilizarea directă și poate influența inclusiv metoda prin care deșeul trebuie tratat. De exemplu, un solvent relativ curat poate fi recuperat prin distilare, în timp ce un amestec cu impurități multe poate necesita separare, tratare fizico-chimică sau eliminare într-o instalație specializată.
Firma trebuie să trateze solventul uzat ca pe un flux distinct de deșeuri și să nu îl amestece cu alte lichide doar pentru a reduce numărul recipientelor. Amestecarea poate face imposibilă valorificarea și poate crește costurile de gestionare.
Ce presupune, concret, tratarea solvenților uzați?
Tratarea nu are aceeași formă în toate situațiile. Metoda se stabilește în funcție de compoziția solventului, gradul de contaminare, cantitatea generată și posibilitățile operatorului care îl preia.
În practică, tratarea poate include:
-
analizarea compoziției pentru identificarea substanțelor prezente și a riscurilor asociate;
-
separarea apei, a particulelor solide, a uleiurilor sau a altor impurități;
-
filtrarea și decantarea componentelor care pot fi îndepărtate înainte de procesarea ulterioară;
-
distilarea, atunci când solventul poate fi recuperat și utilizat din nou în anumite procese;
-
pregătirea pentru valorificare energetică, atunci când recuperarea materială nu mai este posibilă;
-
tratarea înainte de eliminare, pentru reducerea riscurilor generate de componentele periculoase.
Nu toate tipurile de solvenți pot fi tratați prin aceeași metodă. Un solvent cu vopsea, lac sau rășini poate necesita o abordare diferită față de unul utilizat la degresarea metalelor. De aceea, operatorul care preia deșeul trebuie să cunoască exact proveniența lui și, atunci când este necesar, să solicite informații suplimentare despre compoziție.
Când devine necesară tratarea?
Tratarea este necesară atunci când solventul nu mai poate fi folosit în procesul inițial și nu poate fi predat ca material reutilizabil fără o intervenție tehnică. În multe firme, această situație apare periodic, pe măsură ce solventul își pierde eficiența sau se acumulează impurități în recipiente și instalații.
Există câteva situații în care firma trebuie să ia în calcul tratarea:
-
solventul este murdar, tulbure sau conține depuneri vizibile;
-
au fost amestecate accidental mai multe tipuri de solvenți;
-
lichidul conține apă, uleiuri, emulsii, vopsele, cerneluri sau reziduuri de producție;
-
solventul nu mai respectă cerințele tehnice pentru reutilizare în activitatea firmei;
-
recipientele conțin resturi provenite din curățarea echipamentelor sau a spațiilor de lucru;
-
firma nu poate demonstra compoziția deșeului și are nevoie de evaluarea unui operator specializat.
În unele cazuri, solventul uzat poate fi regenerat și reintrodus într-un circuit tehnic. În altele, conținutul este prea contaminat sau prea variabil pentru recuperare. Atunci, tratarea are rolul de a reduce riscul și de a pregăti deșeul pentru o soluție finală adecvată.
Ce trebuie să facă firma înainte de predare?
Înainte de a preda solvenții uzați, firma trebuie să știe ce tip de deșeu are, de unde provine și în ce condiții a fost păstrat. Un recipient etichetat simplu cu „solvent” nu oferă suficiente informații pentru o gestionare corectă.
Este util ca firma să pregătească următoarele date pentru operatorul care va prelua deșeul:
-
denumirea produsului utilizat inițial și, dacă există, fișa cu date de securitate;
-
activitatea din care a rezultat solventul uzat;
-
cantitatea estimată și numărul recipientelor disponibile;
-
informații despre eventualele amestecuri cu apă, ulei, vopsea, rășini sau alte substanțe;
-
modul de ambalare și condițiile de stocare temporară;
-
datele necesare pentru încadrarea deșeului și completarea documentelor de predare.
Recipientele trebuie menținute închise, etichetate și amplasate într-o zonă în care riscul de scurgere, răsturnare sau acces neautorizat este redus. Este important să existe măsuri pentru intervenție rapidă în cazul unei vărsări accidentale, mai ales când solvenții sunt inflamabili.
Cine poate trata solvenții uzați?
Tratarea solvenților uzați trebuie realizată de un operator autorizat pentru tipurile de deșeuri preluate și pentru operațiunile pe care le efectuează. Firma care generează deșeurile nu trebuie să presupună că orice colector poate și trata sau valorifica solventul.
Înainte de colaborare, trebuie verificat dacă operatorul poate prelua categoria respectivă de solvent uzat și dacă are o soluție clară pentru etapa următoare. Uneori, colectorul doar transportă deșeul către o instalație de tratare sau valorificare, iar acest traseu trebuie să fie documentat.
Este recomandat ca firma să păstreze documentele care arată predarea, cantitatea, data transportului și destinatarul deșeului. Aceste evidențe ajută la demonstrarea unei gestionări responsabile și la verificarea traseului urmat de solventul uzat.
Tratarea solvenților uzați devine necesară atunci când aceștia nu mai pot fi utilizați în siguranță, nu mai au calitatea cerută de procesul tehnologic sau conțin impurități care împiedică reutilizarea. O firmă care îi colectează separat, îi identifică corect și îi predă către un operator autorizat reduce riscurile de mediu, limitează pierderile și păstrează controlul asupra obligațiilor sale.