14172

Greșeli în îngrijirea dinților care pot duce la apariția afecțiunilor dentare

Îngrijirea dinților este fundamentală pentru menținerea unei bune sănătăți orale. Pentru a fi însă eficiente, este important ca regulile de igienă să fie respectate întocmai. Anumite greșeli comune, de care în general nu suntem conștienți, pot determina creșterea riscului de afecțiuni ale cavității bucale.

Utilizarea unei tehnici de periaj incorecte

Există numeroase situații în care, deși pacienții își periază dantura în fiecare zi, dinții nu arată așa cum și-ar fi dorit sau deja există afecțiuni dentare diagnosticate. Deși în general cauza o reprezintă neglijarea controalelor stomatologice, pot exista situații în care o tehnică nepotrivită de periaj să ducă la apariția afecțiunilor orale. Periajul prea agresiv, de exemplu, poate duce la deteriorarea smalțului dentar și a gingiilor, ceea ce poate afecta în mod negativ sănătatea dinților.

Tehnica de periaj poate avea un impact negativ major inclusiv asupra lucrărilor protetice, cum ar fi implanturile dentare, care pot fi deteriorate sau pot suferi dislocări dacă periajul este efectuat în mod incorect sau agresiv.

Utilizarea exclusivă a periuței dentare în timpul periajului dentar

Periajul cu regularitate al dinților previne acumularea de placă bacteriană și tartru pe suprafața dinților, însă fără a avea o influență majoră asupra depunerilor de placă bacteriană existente în spațiile interdentare. Cu excepția cazului în care se utilizează o periuță interdentară, periajul obișnuit poate să nu fie suficient pentru a curăța complet zonele inaccesibile. Utilizarea aței dentare, o măsură complementară de igienă bucală, este necesară în fiecare zi, pentru a menține o bună sănătate orală.

Neglijarea controalelor la stomatolog

Controalele stomatologice au un rol bine definit în prevenția afecțiunilor bucale, atât a celor minore, precum cariile incipiente, cât și a celor complexe, care pot afecta integritatea sistemului stomatognat. Amânarea controalelor stomatologice sau chiar neglijarea lor în totalitate se asociază, în mai mult de o treime dintre cazuri, cu pierderea prematură a dinților și implicit cu necesitatea efectuării unor tratamente costisitoare și complexe.

Consumul excesiv de alimente și băuturi acide

Aciditatea din alimente sau din băuturi poate duce la eroziunea smalțului dentar, ceea ce face ca dinții să fie mai susceptibili la carii și la alte afecțiuni dentare. În plus, eroziunea smalțului dentar duce la expunerea dentinei și implicit la modificarea culorii dinților (dinții devin mai galbeni, dentina fiind în general de culoare galbenă sau albăstruie). Pentru persoanele cu fateta dentara sau care au optat pentru o albire dentară, aciditatea poate afecta negativ rezultatul ambelor proceduri cosmetice.